VRAJEALA !!!
October 14, 2008
Sunt convins ca aceste anunturi politicianiste au un caracter tamaduitor prin fenomene placebo. Se face gresala uriasa de a inlatura efectele si nu cauzele unor probleme.
Daca ne-am uita mai atent am vedea ca buba sistemului pleaca evident de la ce odata dar nu demult, numeam goana capitalistilor dupa profit. Aceasta goana nebuna a fost si mai ales acum este, sustinuta de praful in ochii al mecanismelor de imagine, de marketing si mai ales de comunicare.
Ce s-a intamplat de fapt in ultimii zece ani ?
Am fost partasi la o crestere a vanzarilor de orice fel cum nu si-ar fi imaginat nimeni acum 20 sau 25 de ani. “Goana dupa profit” nu putea fi sustinuta decat de vanzari din ce in ce mai mari, implicit de dezvoltarea tehnologica si mai ales de viteza de reactie a producatorilor pusi in fata unei cereri din ce in ce mai mari si mai diverse, a pietei. Teoretic am asistat la o dezvoltare industriala in masa, sustinuta de un mediu de productie extraorinar de eficient al carui principal scop a fost sa puna banii in vartelnita sistemului economic. In toate calculele proiectelor de dezvoltare nu s-a vorbit decat de market share, client tinta si multi astfel de termeni. Nimeni si niciodata nu a luat in considerare un parametru esential: numarul aproximativ constant al cumparatorilor. Dau aici un exemplu. Telefoanele mobile, atat de absurd de indispensabile au devenit spun eu, obiectul cel mai des schimbat din arsenalul tehnologic care ne inconjoara. De ce ? Cel mai des ca sa fim la fel de “tari” ca “cei mai tari”. Exemplul are doar rolul de a sublinia inutilitatea unor cheltuieli relativ accesibile dar care inmultite cu constanta numarului de clienti genereaza costuri(se poate citi credite) neacoperite in amortizare pe care fabrica le-a acoperit prin lansarea unui nou model de succes pe piata. Acest exemplu se poate transpune in aproape orice sector economic. In spatele fabricii stau furnizorii care la randul lor trebuie sa fie niste super dotati tehnologic pentru a putea oferii produse sau servicii la un nivel competitiv. Insa “bacteria ucigasa” a fost si este acel instrument fantastic numit marketing. Eu il numesc romaneste “VRAJEALA”(cu E). Cu el bancherii au fost pacaliti la greu si pentru ca pierderile sa nu ramana in buzunarul lor s-au folosit de propriile talente in “VRAJEALA” sa scape basma curata si sa-si vada de afacerile lor, raportand in continuare dibacia institutiei lor. Practic asistam la o veritabila avalansa pornita spre asezarile noastre, care a pornit de fapt acum cateva luni poate chiar un an si careia asa cum se vede ii facem fata cu “programe de iesire din criza” de parca am putea sa mutam asezarea noastra din calea ei. In rest auzim vorbindu-se de riscuri, de medicina preventiva de conducere preventiva dar asta mai mult instinctiv in scopul de a ne feri din timp de boli sau accidente, pentru ca este mult mai usor sa previi decat sa vindeci. Uneori sa vindeci este imposibil. Exista oare un vaccin impotriva lacomiei ?